Cum a Început?
Deşi totul a început cu o ambiţie, am ajuns să iubim această locaţie. Fiecare client care ne trece pragul, face automat parte din familia KOA.
Am încercat să aducem câte puţin din fiecare, astfel încât să ne putem focusa toată atenţia pe calitate în loc de cantitate. Avem un meniu diversificat, dar nu copleşitor, deci veţi găsi în meniu tot ce vă doriţi fără să fie nevoie să îl citiţi de 3 ori!
Avem pizza noastră proprie, pe care odată ce aţi gustat-o, nu veţi mai dori alt tip de pizza. Aromele vă vor inunda papilele gustative şi veţi simţi că este făcută special pentru voi!
Pe lângă pizza, avem şi Narghilea, deoarece am observat că nu există în cartierul Militari, aşa că ne-am dorit să aveţi şi un mod plăcut de a petrece timpul atunci când veniţi la noi! Contrar obiceiului localurilor care oferă Narghilea, noi nu vom cere nimic suplimentar pentru schimbarea cărbunilor, iar dacă preţul vi se pare piperat, avem şi happy hour în fiecare zi!
Locaţia noastră a fost gândită în aşa fel încât să se potrivească tuturor gusturilor. Avem terasă, mese în interior, dar şi spaţii separate dedicate celor care nu vor să stea în aglomeraţie.
Pe lângă toate benificiile, există şi posibilitatea de a închiria restaurantul (sau părţi din acesta) numai pentru dumneavoastră.
Mereu mi-am dorit să le ofer oamenilor un loc unde să se simtă ei înşişi! Ideea de KOA Bistro a pornit din ambiţia mea de a găzdui cât mai mulţi oameni şi de a le oferi un timp cât mai plăcut!
Pentru mine, KOA Bistro nu e doar un local, ci o promisiune — promisiunea unui loc cald, sincer şi primitor. Am pornit această aventură din dorinţa de a crea un spaţiu unde fiecare client să se simtă apreciat, ascultat şi binevenit. E mai mult decât mâncare bună şi atmosferă plăcută – e despre oameni şi poveştile lor.